Astăzi  m-am gândit să scriu despre Maria, Maica Domnului. Ce gandesc eu despre ea? Astăzi m-am gândit să scriu despre Maria, Maica Domnului. Ce gândesc eu despre ea? Eu o consider ca pe o a doua mama a mea. Mai mult, eu consider ca este mama tuturor creștinilor. Mă gândesc că, atunci când Domnul Iisus era pe cruce și i-a zis lui Ioan Evanghelistul „Iată, mama ta!” și mie mi s-a adresat, și tuturor creștinilor.

Ea este noua Evă. Prin vechea Evă, din cauza neascultării a intrat în lume păcatul și moartea, iar prin Maria, datorită ascultării („Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!”) a intrat Mântuirea și Viața în lume! 

Ea este noul Chivot. Gândiți-vă, ce se afla în vechiul chivot și Cine s-a aflat în pântecele Mariei?

În chivot s-a aflat toiagul lui Aaron, tăblițele legii și mană. În pântecele Mariei s-a aflat Marele Preot (Evrei 4:14), Cuvântul Domnului (Ioan 1:14) și Pâinea coborâtă din cer (Ioan 6:32-35) 

Vechiul chivot reprezenta un simbol al prezenței lui Dumnezeu alături de oameni, însă prin Maria, Dumnezeu a fost prezent nu simbolic, ci chiar fizic printre oameni. 

Paralele dintre vechiul chivot și noul Chivot pot continua: 

• În Exod vedem cum norul Slavei Domnului a umbrit vechiul chivot (Exod 40:34-35), iar în Luca citim despre Maria că Duhul Sfânt Se va coborî peste ea, şi puterea Celui Preaînalt o va umbri (Luca 1:35)
• În 2 Samuel 6:9 citim cum David se întreba plin de frică „Cum să intre chivotul Domnului la mine?” iar în Luca 1:43 citim cum Elisabeta se întreba, de data asta cu o mirare plină de teamă sfântă și de bucurie: „Cum mi-a fost dat mie să vină la mine Maica Domnului meu?”
• După episodul cu frica lui David din 2 Samuel, vechiul chivot a fost dus în casa lui Obed-Edom, și a stat acolo timp de 3 luni. Se spune că acea casă se află în aceeași regiune cu casa Elisabetei, casă unde a stat Maria tot timp de 3 luni (Luca 1:56)
• Mai departe, în 2 Samuel 6:14-16 citim cum David sărea și juca în fața chivotului, iar în Luca 1:41 citim cum pruncul Ioan Botezătorul a sărit de bucurie în pântecele Elisabetei când a auzit vocea Mariei!
• Din nou, vedem în 2 Samuel 6:15 cum David și poporul strigau de bucurie și sunau din trâmbițe în preajma chivotului, iar în Luca 1:42 vedem cum Elisabeta a strigat cu glas tare Mariei: „Binecuvântată ești tu între femei!” 
• Se știe că nici acum nu s-a mai găsit vechiul chivot. De ce? Pentru că în iconomia lui Dumnezeu, acesta nu mai este important. Și-a îndeplinit și terminat rolul în timpul Vechiului Testament. După părerea mea, rolul acestuia a fost finalizat în Noul Chivot odată cu întruparea Mântuitorului.

Pe lângă această paralelă, am mai găsit una. Domnul nostru Iisus Hristos, spunea pe bună dreptate despre Ioan Botezătorul că este cel mai mare om născut din femeie! De ce? Pentru că este cel care a pregătit calea Domnului! Oare ce putem spune despre Maria, cea prin care Domnul a venit în această lume? Nu că este cea mai mare femeie născută vreodată? Într-adevăr, binecuvântată este Ea între femei! Și precum cel mai mare om a dus o viață de sfințenie, de post, de rugăciune și de feciorie, de curăție la fel putem presupune fără să greșim și despre Maria același lucru! 

Despre fecioria Maicii Domnului

Unii dintre creștini poate nu înțeleg de ce fecioria este atât de importantă la oamenii cu o duhovnicie înaltă. După părerea mea, este importantă, deoarece celibatarii au mai mult timp și resurse să se concentreze pe rugăciune și pentru relația cu Domnul în general. În schimb cei căsătoriți sau într-o relație trebuie să aloce timp și resurse pentru parteneri și pentru eventualii copii. Nu este rău a fi căsătorit și a avea relații intime – Dumnezeu binecuvântează căsătoria deoarece chiar Domnul a spus: „Creşteţi şi vă înmulţiţi” sau „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup”. Deci, da, nu este rău a fi căsătorit și a avea relații intime, dar fecioria pentru Dumnezeu implică o stare mai înaltă de induhovnicire. În Matei 19:10-12 vedem ce spune Mântuitorul vizavi de fecioria pentru Dumnezeu:

Ucenicii Lui I-au zis: „Dacă astfel stă lucrul cu bărbatul şi nevasta lui, nu este de folos să se însoare.”

El le-a răspuns: „Nu toţi pot primi cuvântul acesta, ci numai aceia cărora le este dat.

Fiindcă sunt fameni care s-au născut aşa din pântecele maicii lor, sunt fameni care au fost făcuţi fameni de oameni şi sunt fameni care singuri s-au făcut fameni pentru Împărăţia cerurilor. Cine poate să primească lucrul acesta să-l primească.”

Iată ce spune și Apostolul Pavel în 1 Corinteni 7: 7-9: 

Eu aş vrea ca toţi oamenii să fie ca mine, dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul într-un fel, altul într-altul.Celor neînsuraţi şi văduvelor, le spun că este bine pentru ei să rămână ca mine. Dar, dacă nu se pot înfrâna, să se căsătorească, pentru că este mai bine să se căsătorească decât să ardă.

Din sfaturile lui Pavel reiese clar că fecioria este o stare mai înaltă. 

În Apocalipsa 14:4 vedem clar că fecioria pentru Dumnezeu este un mijloc înalt de sfințire:

Aceştia sunt care nu s-au întinat cu femei, căci sunt feciorelnici. Aceştia sunt care merg după Miel ori unde se va duce. Aceştia au fost răscumpăraţi dintre oameni, pârgă lui Dumnezeu şi Mielului.

Referitor la Maica Domnului, ca Noul Chivot, se cunoaște că față de vechiul chivot se impunea un respect și o venerație în așa mod încât absolut nimeni nu putea atinge chivotul, nici măcar pentru motive așa-zis „legitime” sau „rezonabile”. Vedem clar acest lucru în 2 Samuel 6:6-8

Când au ajuns la aria lui Nacon, Uza a întins mâna spre chivotul lui Dumnezeu şi l-a apucat, pentru că era să-l răstoarne boii. Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Uza şi Dumnezeu l-a lovit pe loc pentru păcatul lui şi a murit acolo, lângă chivotul lui Dumnezeu. David s-a întristat că Dumnezeu lovise pe Uza cu o astfel de pedeapsă, rupându-l pe loc. Şi locul acesta a fost numit până în ziua de azi Pereţ-Uza (Ruperea lui Uza).

Cu atât mai mult se impune același respect și venerație față de Noul Chivot! Este locul unde Dumnezeu a locuit chiar fizic! 

Vedem în Vechiul Testament că se impunea același respect chiar și față de terenul din preajma locului unde Domnul a apărut:

Dumnezeu a zis: „Nu te apropia de locul acesta; scoate-ți încălțămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt.” (Exodul 3:5)

În Luca 1:34, vedem clar intenția Maicii Domnului de a rămâne fecioară și după căsătorie: 

Maria a zis îngerului: „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?”

Dacă Maria nu ar fi intenționat să rămână fecioară, s-ar fi gândit că în viitorul apropiat sau depărtat (peste 1 an, 2 ani, 5 ani, 10 ani) ar fi avut copilul în urma relației cu soțul său, și deci Maria nu s-ar fi mirat, și nu ar fi pus această întrebare altfel ilogică îngerului!

Unii ar zice că în Matei 1:25 scrie că Iosif n-a cunoscut-o pe Maria până ce ea l-a născut pe Iisus și în Luca 2:7 spune despre Iisus că ar fi întâiul născut. Însă ei, din păcate, nu-și dau seama că tocmai sfinții Părinți, aceeași care au alcătuit Canonul Bibliei de astăzi, au afirmat și susținut fecioria Maicii Domnului. Practic, prin așa-zisa „Sola Scriptura”, unii șterg cu buretele ceea ce susținea Biserica de la începuturi și deci, încearcă ei înșiși, prin propria lor putere să se chinuie să reinventeze roata uitând că aceasta exista deja. 

Dar înțelegând că, argumentul tradiției nu este suficient de convingător pentru unii, o să aduc explicațiile lui Bartolomeu Anania pentru cele două versete. Vizavi de Matei 1:25 Anania explică în felul următor: 

În limbajul biblic: a cunoaște (o femeie): a avea legături trupești (cu ea). Evanghelistul e preocupat aicinumaide faptul că lisus S’a născut din Fecioară (prin zămislirea de la Duhul Sfânt). Textul de față nu atestă în mod explicit pururea-fecioria Mariei, așa cum ea reiese din restul Evangheliilor și din tradiția Bisericii, dar nici nu o infirmă. Adverbul-prepozițiehéos = până, până ce, până când, are și semnificația de continuitate, perpetuitate (Bailly). Verbul care o precede,ouk egínosken = nu a cunoscut-o (redat în limbile moderne prin perfectul compus), este în original imperfectul durabil (Osty), adică exprimă o acțiune care nu se termină, care nu are un capăt. Compară pe héos de aici cu cel din 2 Rg 6, 23: [Micol] „n’a avut copii până în ziua morții ei”; Ps 109, 1:„Șezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale”; Mt 28, 20:„lată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului”; Lc 2, 37: [Proorocița Ana]„văduvă până la optzeci și patru de ani”. În toate cazurile,héosnu semnifică un capăt al acțiunii sau situației care-l angajează (că adică Micol ar fi avut copii după moarte, că Fiul n’ar mai fi șezut de-a dreapta Tatălui după înfrângerea vrăjmașilor, că lisus n’ar mai fi cu apostolii după sfârșitul veacului, că proorocița Ana s’ar fi recăsătorit după vârsta de 84 de ani), de unde rezultă fără echivoc că textul de față nu implică o legătură maritală între losif și Maria, nici înainte și nici după nașterea lui lisus.

La Luca 2:7, Anania comentează: 

În limbajul biblic, termenul de întâi-născut nu implică în mod necesar existența unor frați mai mici, ci se referă exclusiv la prescripțiile Legii Vechi care-i acordau primului născut de parte bărbătească o demnitate aparte și prerogative speciale, sub incidența chiar a sacralității (cf. Iș 13, 2; 13, 14). Este și motivul pentru care Pruncul lisus este adus la templu (vezi mai departe, versetele 22-23). În monarhia ereditară, primul-născut devine în mod automat „Prinț-Moștenitor” (al tronului) și poartă acest titlu (Delfin, Diadoh, Țarevici), chiar dacă rămâne și unicul-născut; după cum un suveran se intituleazăab initio, de exemplu, Ferdinand I sau Mihai I, fără ca din aceasta să rezulte necesitatea de a-i urma un al II-lea. Ca atare, expresia de față se cere interpretată nu numai din unghi legal-juridic, ci și duhovnicesc, așa cum o face Apostolul Pavel. În Col 1, 15 el vorbește de lisusCel „Întâi-Născut a toată zidirea”, adică Fiul născut din Tatăl înainte de crearea lumii. Or, e de la sine înțeles că după cum Fiul Tatălui nu este „cap de serie” al făpturilor, nici lisus, Fiul Mariei, nu este„cap de serie” al unor frați mai mici. Pavel clarifică și mai pregnant această problemă în Rm 8, 29: aleșii lui Dumnezeu (din Biserică) alcătuiesc o familie în care lisus Hristos devine „Întâiul-Născut între mulți frați”. Sensul duhovnicesc e cât se poate de clar. Vezi și Col 1, 18; Evr 1, 6; Ap 1, 5.

În completare, la versetul din Luca, mai aduc ca argument comentariile lui Beda „Venerabilul”:

Îl numeşte pe Domnulîntâi născut nu ca să credem că Maria ar fi născut și alți fii după El, căci ea este cu adevărat slāvită pentru pururea fecioria ei. Însă, Îl numeşte corect întâi născut pentru că, după cum spune loan:Şi celor câți L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu (Ioan 1,12). Între aceşti fii, pe drept deține primatul Acela care, înainte de a Se întrupa, era Fiul lui Dumnezeu, născut din veci. Cu toate acestea, a pogorât pe pămînt, luând firea noastră şi împărtăşindu-ne harul Său, pentruca El să fie întâi născut între mulți frați(Romani 8,29).>> <<El este Unul-născut al substanței divinității, întâi-născut în asumarea umanității; întâi născut în har, unul-născut după natura Sa.

În Matei 13:55-56 și în alte pasaje din evanghelii, se spune despre Iisus că ar fi avut frați și surori. Din cauza acestui lucru unii ar interpreta că Iosif ar fi avut cu Maria acești fii. Sunt două explicații logice care nu implică acest lucru. Prima este că la evrei cuvântul frate / soră era mai general acoperind și ceea ce numim noi veri, verișoare, unchi, nepoți și alte rude. A doua ar fi că tradiția ne spune că Iosif a fost mult mai în vârstă, și deci probabil că era văduv, și, la fel de probabil, a avut acești copii dintr-o căsătorie anterioară. De asemenea poate fi și o combinație dintre cele două. Însă totuși înclin mai mult către prima explicație. Iată ce spun ”Catholics United for the Faith” referitor la acest subiect:

Pentru a înţelege Sfânta Scriptură şi adevăratul sens al cuvintelor, trebuie să înţelegem dialectele şi particularităţile lingvistice folosite la vremea respectivă şi cum au redat traducătorii pasajele biblice în limbajul nostru modern. Fiecare limbă are expresii lingvistice care nu înseamnă literal ceea ce spun. Sensul dat cuvintelor este diferit, dar oamenii care fac parte din aceeaşi cultură îl înţeleg datorită contextului în care este folosită expresia şi datorită cunoştinţelor lor privind limba respectivă. De exemplu, expresia: „te-am prins cu mâţa-n sac” înseamnă „te-am prins în flagrant”. Dacă această expresie ar fi tradusă în alte limbi, traducătorul nu ar folosi probabil o traducere mot-a-mot. Dacă ar face-o, ar crea confuzie. Ar trebui să folosească în schimb o expresie din limba sa care să redea cel mai bine sensul acestei expresii. Acest proces este numit traducere dinamică. Pe de altă parte, dacă traducătorul ştie că cei care vor folosi traducerea cunosc contextul şi sensul originar al expresiei, traducerea poate fi făcută şi literal, pentru ca beneficiarii să se bucure de frumuseţea limbii originare.

Ebraica, limba originară a Vechiului Testament, şi aramaica, limba vorbită de evreii din Israel în vremea lui Isus, nu au un cuvânt care să fie echivalentul termenului de văr, nepot sau alte rude. În ebraică sau aramaică, pentru a spune „văr”, trebuia să spui fie „fiul fratelui tatălui meu”, sau mult mai obişnuit „frate” (ebraica arhaică). Probabil în ediţia pe care o aveţi a Bibliei, în Geneză 14,14, se spune că Lot a fost nepotul sau rudenia lui Avraam. Fără îndoială că Lot era fiul fratelui lui Avraam (Geneză 12,5), deci era nepotul lui. Termenul de nepot sau rudenie în acest context este folosit datorită traducerii dinamice. Traducerea literală a textului respectiv ar spune că Lot este fratele lui Avraam. De ce?

Când evreii au tradus Vechiul Testament în greacă – versiunea numită Septuaginta sau LXX – au avut două opţiuni. Puteau traduce Geneză 14,14 dinamic, deoarece în greacă există cuvântul care înseamnă „nepot”. Sau, pe de altă parte, ar fi putut face o traducere literală, folosind cuvântul frate, urmând o traducere mot-a-mot din ebraică. Deoarece erau evrei care cunoşteau expresia lingvistică ebraică, au ales să folosească în greacă termenul adelphos (frate) pentru a traduce termenul ebraic ach (frate, rudenie). Aceasta este o practică întâlnită des în Vechiul Testament. Spre deosebire de aceştia, traducătorii moderni folosesc o traducere dinamică, numindu-l pe Lot nepotul lui Avraam.

Când autorii Noului Testament au scris în greacă, ei au avut aceleaşi opţiuni. Isus, familia Sa şi discipolii Săi vorbeau aramaica. Audienţa acestor autori în general foloseau versiunea Septuaginta a Scripturii şi erau obişnuiţi cu expresiile lingvistice aramaice. Autorii puteau urma exemplul Septuagintei, şi expresiile aramaice desemnând rudeniile şi verişorii să fie traduse drept fraţi, sau puteau face o traducere dinamică, folosind termenul grec anepsios, care însemna văr. Ei au ales să urmeze dialectul aramaic, alegerea cea mai naturală având în vedere sursele lor, şi astfel au folosit cuvântul adelphos (sau pluralul adelphoi) pentru verişori şi rudenii. În contrast cu traducerile dinamice ale Vechiului Testament, traducerile moderne adesea redau literal Noul Testament şi folosesc cuvântul „frate”.

Cuvântul grec pentru „văr” nu apare în Evanghelii, indicând probabil traducerea mot-a-mot din aramaică. Iar folosirea cuvântului „rudenie” pentru Elisabeta (Luca 1,36) nu demonstrează faptul că cuvântul „frate” nu ar trebui înţeles în alte părţi cu sensul de „văr”. Ştim că scriitorii Noului Testament au urmat expresiile lingvistice aramaice, deoarece se ştie clar că unele persoane nu au fost fraţi sau surori, chiar dacă traducerea literală foloseşte termenul „frate”.

Matei 27,56 şi Marcu 15,40 vorbesc despre Maria, mama lui Iacob şi a lui Iosif. În Matei 27,61 şi 28,1 se face referinţă la ea drept „cealaltă Marie”, iar Ioan 19,25 o identifică drept Maria, soţia lui Cleopa, sora Mariei, mama lui Isus. Când citim Evangheliile, în special cea a lui Ioan, este clar că aceste trei femei diferite au stat la picioarele crucii, şi toate trei aveau numele Maria. Erau Maria, mama lui Isus, şi Maria, soţia lui Cleopa, într-adevăr surori? Sunt slabe şansele ca doi copii ai aceloraşi părinţi să aibă acelaşi nume. Mai degrabă este posibil ca termenul de soră să fi fost folosit pentru a desemna verişoara.

După cum am arătat mai sus, Maria, soţia lui Cleopa, este şi mama lui Iacob şi a lui Iosif. Totuşi, aceşti doi bărbaţi sunt descrişi ca fiind fraţi (adelphoi) ai lui Isus, în Matei 13,55 şi Marcu 6,3. Cum este posibil aşa ceva? Dacă Maria, soţia lui Cleopa, este verişoara Mariei, mama lui Isus, şi tot ea este mama lui Iacob şi a lui Iosif, evident aceşti doi bărbaţi nu sunt fraţii biologici ai lui Isus, ci verişorii Lui. Putem concluziona aşadar că termenul adelphoi folosit de Matei 13,55 drept traducere literală a cuvântului aramaic desemnează de fapt văr, nu frate. Prin extensie, deoarece Iacob şi Iosif sunt numiţi printre alţi fraţi şi surori ai lui Isus, ei fiind de fapt verişorii acestuia, putem concluziona că şi celelalte persoane numite fraţi sau surori ai lui Isus sunt tot verişori ai acestuia.

Nu există nici un motiv lingvistic să credem că acest lucru nu este adevărat pentru toţi „fraţii şi surorile” lui Isus. Deoarece adelphoi nu se referă întotdeauna la fraţi biologici în greaca Noului Testament, „fraţii şi surorile” lui Isus nu pot constitui fundamentul unui argument decisiv împotriva fecioriei Mariei.

Aici vedem clar exemple din Biblie în care a fost folosit cuvântul frate deși a vrut să spună rudă, verișor sau chiar unchi-nepot (Avraam și Lot). De asemenea în Matei 13:55-56 vedem că Iosif și Iacov sunt „frații” lui Iisus, dar în Matei 27:56 vedem cum Maria a lui Cleopa este mama lui Iosif și al lui Iacov!

Despre faptul că tradiția și sfinții părinți susțin că Iosif ar fi fost bătrân (și Maria a fost dată ca soție doar pentru a avea grijă de ea – aș putea spune un fel de adopție) pentru mine are logică deoarece, observăm că după nașterea Domnului și după ce Iisus a fost la templu când avea 12 ani, nu se mai pomenește deloc în Scriptură despre Iosif, ceea ce implică faptul că Iosif a murit nu știm dacă cu mult sau cu puțin timp, dar cel mai probabil cu mult timp înainte ca Domnul Iisus să fi început propovăduirea Evangheliei.