Unii protestanți se uită la ortodocși ca la niște păgâni când îi văd că se închină la icoane. De ce? Ei adesea aduc ca argument ceea ce scrie în Biblie, în Exod (este vorba de a doua porunca):

Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai de jos decât pământul.
Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti, căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc
şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele. (Exodul 20:4-6)

Aceasta a doua poruncă este clar legată de prima poruncă: „să nu ai alți dumnezei afară de mine”.
Unii rup acest fragment și spun că și dacă doar îți faci chip cioplit/înfățișare este păcat, omițând partea cu „să nu te închini lor și să îi slujești”. Cu alte cuvinte, ei omit partea în care spune să nu consideri aceste imagini ca fiind dumnezei.
Se spune că chiar și expresia „chip cioplit” ar fi tradusă dintr-un cuvânt din ebraică (pesel – פסל), iar acest cuvânt se referă de obicei la “idol”.

Dar oare ce mai spune în Biblie despre imagini / infățișări?

Vedem în Exodul 37 cum a fost făcut chivotul și cum au pus pe capacul său doi heruvimi:

A făcut şi capacul ispăşirii din aur curat; lungimea lui era de doi coţi şi jumătate şi lăţimea, de un cot şi jumătate. A făcut doi heruvimi din aur bătut la cele două capete ale capacului ispăşirii; un heruvim la un capăt şi un heruvim la celălalt capăt; heruvimii i-a făcut pe capacul ispăşirii la cele două capete ale lui. Heruvimii erau cu aripile întinse deasupra, acoperind capacul ispăşirii cu aripile lor şi uitându-se unul la altul. Heruvimii stăteau cu faţa întoarsă spre capacul ispăşirii. (Exodul 37: 1-9)

Cum? Dar cum ramane cu „Să nu-ţi faci chip cioplit..”? Nu este heruvimul „o înfățișare a celor de sus din ceruri”?
Nu doar ca s-a făcut în acest mod chivotul, dar Domnul a ales și să-l onoreze, cu toate că era doar o înfățișare a celor cerești (la fel ca și o icoana):

Acolo Mă voi întâlni cu tine; şi de la înălţimea capacului ispăşirii, dintre cei doi heruvimi aşezaţi pe chivotul mărturiei, îţi voi da toate poruncile Mele pentru copiii lui Israel. (Exodul 25:22)

De notat ca nu erau heruvimi adevărați, ci doar niște înfățișări ale acestora. La fel și scaunul ispășirii (capacul chivotului) nu era scaunul adevărat al lui Dumnezeu (“Cerul este tronul Meu, și pământul este reazem picioarelor Mele” – Isaia 66:1) ci doar o lucrare făcută de mâini omenești, la fel ca icoana, dar Domnul a ales sa glorifice acest capac cu Prezenta Sa.

De ce acest aparent dublu standard?

Să vedem mai departe:

Cortul să-l faci din zece covoare de in subţire răsucit şi din materii vopsite în albastru, purpuriu şi cărămiziu; pe el să faci heruvimi lucraţi cu măiestrie. (Exod 26:1)

Domnul a zis sa faca reprezentări ale unor heruvimi pe cort? De ce?
Continuăm:

Să faci apoi o perdea albastră, purpurie şi cărămizie şi de in subţire răsucit; să fie lucrată cu măiestrie şi să aibă pe ea heruvimi. (Exodul 26:31)

Iarăși Domnul le-a zis sa reprezentări ale unor heruvimi! De data asta pe perdeaua despărțitoare care separa Sfânta Sfintelor de restul cortului. Și nu numai asta, dar slava Domnului s-a pogorât și a umplut acest cort. O lucrare făcută de mâini omenești și plină de imagini de heruvimi!

Atunci, norul a acoperit cortul întâlnirii şi slava Domnului a umplut cortul.
Moise nu putea să intre în cortul întâlnirii, pentru că norul stătea deasupra lui şi slava Domnului umplea cortul.
Cât au ţinut călătoriile lor, copiii lui Israel porneau numai când se ridica norul deasupra cortului.
Şi când nu se ridica norul, nu porneau până ce nu se ridica. (Exod 40: 34 – 38)

Dar oare pe Templu este la fel?

În Locul Preasfânt a făcut doi heruvimi de lemn de măslin sălbatic, înalţi de zece coţi.
Fiecare din cele două aripi ale unuia din heruvimi avea cinci coţi, ceea ce făcea zece coţi de la capătul uneia din aripile lui până la capătul celeilalte.
Al doilea heruvim avea tot zece coţi. Măsura şi chipul erau aceleaşi pentru amândoi heruvimii.
Înălţimea fiecăruia din cei doi heruvimi era de zece coţi.
Solomon a aşezat heruvimii în mijlocul casei, în partea dinăuntru. Aripile lor erau întinse*; aripa celui dintâi atingea un zid şi aripa celui de al doilea atingea celălalt zid, iar celelalte aripi ale lor se întâlneau la capete, în mijlocul casei.
Solomon a acoperit şi heruvimii cu aur. (1 Imparati 6: 23- 28)

Două statui uriașe în mijlocul Locului Preasfant! Nu se poate așa-ceva! Sau da? Poate sunt doar niște excepții?

Pe toate zidurile casei de jur împrejur, în partea din fund şi în faţă, a pus să sape chipuri de heruvimi, de finici şi de flori deschise. (1 Imparati 6:29)

Tot felul de imagini!
Continuăm:

Cele două uşi erau făcute din lemn de măslin sălbatic. A pus să sape pe ele chipuri de heruvimi, de finici şi de flori deschise şi le-a acoperit cu aur, a întins aurul şi peste heruvimi, şi peste finici.
A făcut, de asemenea, pentru poarta Templului nişte uşori de lemn de măslin sălbatic, în patru muchii,
şi cu două uşi de lemn de chiparos; fiecare uşă era făcută din două scânduri despărţite.
A pus să sape pe ele chipuri de heruvimi, de finici şi de flori deschise şi le-a acoperit cu aur, pe care l-a întins pe săpătura de chipuri. (1 Imparati 6:32-25)

Și iarăși, la fel ca la cortul mărturiei, Gloria Domnului s-a pogorat și peste acest Templu făcut de mâini omenești plin de imagini și reprezentări:

Și, când Solomon a sfârșit rugăciunea, focul s-a coborât din cer și a mistuit ofranda arsă și sacrificiile; și gloria DOMNULUI a umplut casa.
Și preoții nu au putut intra în casa DOMNULUI, deoarece gloria DOMNULUI umpluse casa DOMNULUI.
Și când toți copiii lui Israel au văzut cum focul a coborât, și au văzut gloria DOMNULUI asupra casei, s-au plecat cu fața la pământ pe pavaj și s-au închinat și au lăudat pe DOMNUL, spunând: Fiindcă el este bun; că a lui milă dăinuiește pentru totdeauna. (2 Cronici 7: 1-3)

Domnul a ales să onoreze acest Templu făcut de mâini omenești (plini de imagini și chiar de statui) și chiar sa îl sfințească (vezi 2 Cronici 7: 16).
De ce?

Pentru ca aceasta porunca se referea la idoli. La alți dumnezei. Cu alte cuvinte, porunca ar fi zis “sa nu iți faci alți dumnezei și să te închini lor.”
Ori dacă întrebi orice creștin ortodox, o să-ți spună că nu are alt Dumnezeu decât cel al Bibliei – Sfânta Treime, adică Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, iar icoanele nu sunt considerate de către el/ea alți zei/dumnezei.

Un alt exemplu edificator care ilustrează destul de bine concluzia de mai sus este episodul cu șarpele de aramă din Numeri 21.

De la muntele Hor au apucat pe calea Mării Roşii, ca să ocolească pământul lui Edom, dar pe drum poporul a început să-şi piardă răbdarea.
Şi grăia poporul împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise, zicând: “La ce ne-ai scos din pământul Egiptului, ca să ne omori în pustiu, că aici nu este nici pâine, nici apă şi sufletul nostru s-a scârbit de această hrană sărăcăcioasă”.
Atunci a trimis Domnul asupra poporului şerpi veninoşi, care muşcau poporul, şi a murit mulţime de popor din fiii lui Israel.
A venit deci poporul la Moise şi a zis: “Am greşit, grăind împotriva Domnului şi împotriva ta; roagă-te Domnului, ca să depărteze şerpii de la noi”. Şi s-a rugat Moise Domnului pentru popor.
Iar Domnul a zis către Moise: “Fă-ţi un şarpe de aramă şi-l pune pe un stâlp; şi de va muşca şarpele pe vreun om, tot cel muşcat care se va uita la el va trăi.
Şi a făcut Moise un şarpe de aramă şi l-a pus pe un stâlp; şi când un şarpe muşca vreun om, acesta privea la şarpele cel de aramă şi trăia. (Numeri 21: 4 – 9)

De ce a zis Dumnezeu să se facă o imagine, o statuie, o reprezentare a unui șarpe, pentru ca privind-o să se vindece? Oare Dumnezeu nu putea să îi vindece direct? De ce a trebuit ceva vizual, și chiar o reprezentare a unei vietăți?
Vedem că Domnul s-a folosit de o imagine, pentru ca oamenii cu credință în Dumnezeu să se uite la acea imagine și să se vindece. Deci acea imagine a fost o imagine care apropia de Dumnezeu. În Evanghelia după Ioan, vedem cum Dumnezeu a folosit această imagine pentru a simboliza o altă imagine mântuitoare, care apropie de Dumnezeu: aceea a crucii. Prin răstignirea lui Hristos, El a răstignit și păcatele noastre!

Şi, după cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, la fel trebuie să fie înălţat Fiul Omului, ca oricine crede în El să aibă viaţa veşnică. (Ioan 3: 14-15)

Vedem mai târziu că, din păcate, în 2 Împărați, acest șarpe de aramă a fost transformat în idol:

A îndepărtat înălţimile, a sfărâmat stâlpii idoleşti, a tăiat astarteele şi a sfărâmat în bucăţi şarpele de aramă pe care-l făcuse Moise, căci copiii lui Israel arseseră până atunci tămâie înaintea lui: îl numeau Nehuştan. (2 Împărați 18:4)

Observăm că israeliții, obișnuiți cu zeitățile popoarelor înconjurătoare, le-a împrumutat pe acestea, și nu numai asta, dar i-au pus nume de zeu și șarpelui de aramă și îi aduceau închinare ca unui dumnezeu. Acum, acest șarpe de aramă depărta de Dumnezeu (fiind considerat el însuși dumnezeu) și nu mai arăta către El.

Dar ce este un păcat? Orice fapt și orice lucru care te depărtează de Dumnezeu. Iar idolii depărtau de Dumnezeul adevărat. Imaginile, dacă apropie de Dumnezeu nu sunt păcat. Ba chiar sunt recomandate. Sunt chiar încurajate și de Dumnezeu: dovada fiind instrucțiunile Sale pentru facerea cortului și a chivotului. Iar îngerii, sfinții și imaginile lor arată către Dumnezeu, aproprie de Dumnezeu.

Motivul pentru care sunt reprezentați în special heruvimi în Cortul Mărturiei și în Templu este pentru că Dumnezeu încă nu s-a relevat vizual în Persoana Domnului Iisus, iar heruvimii sunt ființele cele mai apropiate de Dumnezeu.
De notat este faptul că toate aceste reprezentări și imagini ale heruvimilor sunt puse în locurile de închinare. De ce sunt puse acolo? Vă las pe voi să vă dați seama.
Dar cum rămâne cu primii creștini?
Să vedem. În primele Biserici din Roma, creștinii aveau cimitirele în catacombe. Se spune că chiar se adunau acolo și se făceau slujbe pe timpuri de persecuție. Iar aceste locuri sunt pline de imagini!

Poate veți spune: au avut imagini, dar poate că nu se închinau lor.
Noi știm că oamenii din Vechiul Testament se închinau în fața oamenilor către care aveau o anumită stimă sau cărora le cereau ceva, în special când le cereau iertare.

Și între creștini se practica și încă se practică, în special la călugării ortodocși, acest gen de închinare (de a pune metanie) unul în fața celuilalt semăn al său. Aceste închinări în fața oamenilor nu înseamnă că îi consideri dumnezei, ci doar că îi prețuiești, îi respecți. Dar nu este numai aceasta. Noi știm că omul este creat după Chipul și Asemănarea lui Dumnezeu. Însă omul a pierdut această asemănare odată cu intrarea păcatului în lume. Iar chipul a început să se înțețoșească… Însă cu ajutorul Domnului Nostru Iisus Hristos asemănarea a început iarăși să fie posibilă iar Chipul să poată fi reconturat cu mila și Harul Domnului Nostru. Ei bine unor oameni, prin credință, prin nevoință și ascultare și bineînțeles prin milă, ajutorul și Harul Domnului Nostru, Chipul și Asemănarea lui Dumnezeu a început să se distingă mai bine decât la alții. Iar cei ce se închină lor din dragoste și respect se închină prin ei, lui Dumnezeu ai cărui Chip și Asemănare poartă. De asemenea se închină Duhului Sfânt prin care mai tot timpul sunt insuflați, și lui Iisus Hristos pe care tot timpul îl au în inimă, în gând, în viață.
Odată cu învierea Domnului, noi știm că moartea trupească nu este sfârșitul. Sfinții sunt vii în ceruri alături de Hristos. Iar față de sfinți avem un mare respect. Iar acest respect îl arătăm închinându-ne în fața lor și dragostea o arătăm sărutându-i. Veți spune, “da dar nu sunt ei, sunt doar imagini ale lor”.
Când cineva sărută poza cuiva drag al său care este departe sau care a decedat, oare sărută acea hârtie sau ceea ce reprezintă acea hârtie? Din nou repet, odată cu învierea Domnului noi știm că moartea trupească nu este sfârșitul. Și noi știm că acea persoană va primi cumva sărutul nostru.
Cu atât mai mult cu imaginea sfinților! Noi știm că Domnul va duce la cunoștința sfinților Săi semnele noastre de prețuire și rugile noastre. (Și protestanții îi roagă pe alții să se roage pentru ei). Dar dacă noi ne rugăm de alții care sunt în viață pe acest pământ să se roage pentru noi, de ce să nu îi rugăm și pe sfinți (a căror rugăciune este mai puternică) și care sunt la fel de vii, poate mai vii decât noi cei de pe Pământ? Oare Domnul nu le face cunoștință prin Duhul Sfânt aceste rugi ale noastre? Poate veți întreba: de ce nu ne rugăm direct lui Dumnezeu? De ce îi rugăm pe alții care sunt alături de noi în această viață trupească să se roage pentru noi? De ce nu îl rugăm direct pe Dumnezeu? Oare nu pentru că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al Dragostei și al comuniunii, și Lui îi place să facă lucrurile în colaborare cu copiii săi? Și de aceea cu cât mai mulți creștini (de pe pământ sau din ceruri) se roagă pentru noi, cu atât mai puternică rugăciunea. (Este foarte biblic să rugăm pe alții să se roage pentru noi: de exemplu îl vedem și pe Pavel că le cere celorlalți să se roage pentru el – Efeseni 6: 18 – 19).

Și dacă procedăm așa cu icoanele sfinților, oare nu ar trebui să procedăm la fel cu icoana Mântuitorului nostru, dacă nu mai mult?
Oare nu punem într-un loc de cinste tabloul unei persoane dragi din viața noastră? Cu atât mai mult o icoană a Mântuitorului nostru?

Am scris aceste rânduri în speranța ca cel puțin, în urma citirii acestui articol să nu îi mai priviți ca pe niște păgâni pe ortodocșii care se închină la icoane și de asemenea să realizați că este 100% biblic să se folosească imagini în relația cu Domnul.

Ca fapt divers, putem observa că la ortodocși se folosesc toate cele cinci simțuri în comuniunea cu Dumnezeu din biserică (pentru că nu numai duhul nostru ci și trupul nostru să se implice în totalitate în această comuniune): vizual – icoanele, auditiv – cântece, predici și rugăciuni, miros – arderea de tămâie, gust : împărtășania și prescura, atingerea – mirungere.

(Din păcate unii dintre noi, eu inclusiv, nu am ajuns la nivelul marilor sfinți, și pentru a ne putea închina în Duh și-n Adevăr, trebuie ca să ne subjugăm trupul nostru, pentru ca și trupul nostru să conlucreze cu noi la această închinare prin toate simțurile noastre, dacă este posibil.)

La final, pentru a vă ilustra ce înseamnă o icoană ortodoxă, o să vă las un videoclip de aproximativ 7 minute în care se explică ce înseamnă icoana „Maica Domnului a Semnului” care se găsește în absolut toate bisericile ortodoxe. Explicația este strâns legată de chivotul mărturiei, cel despre care am scris câteva rânduri mai sus. Chiar dacă nu cunoști aceste explicații sau acest tip de explicații sau toată semnificația simbolisticii din iconografia ortodoxă nu contează (deși ar fi de ajutor) pentru că aceste imagini vorbesc mai întâi sufletului iar abia apoi rațiunii. Și da, la ortodocși veți întâlni multe paralele între vechiul testament și noul testament, între ceea ce se găsește într-o biserică ortodoxă și ceea ce se găsea în vechiul Templu iudeu.

(Credit pentru subtitrare Amara în limba română: chilieathonita.ro; https://www.chilieathonita.ro/2025/07/14/icoana-maica-domnului-a-semnului-platytera/)